Oh ne-am lipit spinarea de un mare început
ne este frig până şi-n cerul gurii
şi ce speranţă poate fi întoarcerea aceea

degeaba tragem la mal spălăm cârma ne legăm părul cu mătase albă

aş vrea să ştiu cine în afară de noi ar mai călători pe frigul ăsta numai în maieuri cu biciclete desenate pe ele numai cu brăţări de aramă şi cine s-ar mai vîrî sub covor să discute acolo chestiuni de navigaţie

ne zgriburim în noi ca într-o vizuină cu aripile în bretele
cu milioane de scoici mărunte pe ochii noştri care funcţionează
şi ne gândim la surdo-mutul care ştie numai un cuvânt şi râde fiindcă nu-l aude
tu coţofană sacră te tăvăleşti în faţa noastră te antrenezi în baltă până la genunchi E ca un fel de vis n-avem nici câine

mai stai puţin în profil să mă uit cum fumezi să mă apuce mila