Mă culc noaptea-n pături grele,
Mă scol ziua tot sub ele,
Vai de cafelele mele!

Că am devenit lucid
De zăresc omul prin zid
Şi-n ceasul de masă vid.

Şi am început s-aud
Fluturii mari cum asud
De spaimă-n aerul crud.

Şi-n nară-mi vine-un miros
De suflet întors pe dos
În mujdei şi cu mult sos.

În schimb piatra-i fără must,
Roua-i zaţ, crinul prea-ngust
Şi ce gust are alt gust.

Iar când trec la pipăit
Simt o lamă de cuţit
De-aici pân`la infinit...