Crâşmarul aplecat peste tejghele
Înfige-n noapte şiş, până-n prăsele;
La masa cu clondire de răvac
S-au aşezat strămoşii mei şi tac.
Ştiu, aţi venit pe drumuri cristaline
Cerşind din târg în târg, până la mine,
Reptile oarbe din care mă trag
(Ca să-mi daţi toate tainele-n vileag).
Lunatic, în privirea-vă isteaţă
Zile şi nopţi s-au bulucit în ceaţă
Şi câte praguri n-aţi trecut, năpârci,
Să beţi, de drum, balerce de poşirci.
Şi cum v-aţi furişat din casă-n casă
Copiii să-i vedeţi, cum stau la masă
Ori să-ncercaţi, prin cuhnie, bucate
Gătite din vechimi, pe apucate.
În curţile cu zoi şi globuri lucii
Aţi stat la umbră pironind ulucii:
Când trec gângănii peste lemn, alene,
Când dorm amiezile printre dughene...
Şi v-aţi întors, în urbi prea cunoscute,
Zâmbind deasupra, galeş, din volute;
Ştiaţi acolo numărul şi casa —
În frac, unde v-am aşteptat cu masa.
Dar n-am mai fost, ci doar, peste cleştare
Îmboboceau lumine milenare.
Atunci, zâmbind pe la ferestre goale
Spre mine iarăşi v-aţi pornit agale
Şi m-aţi găsit aici, lângă ulcioare
Un ciob verzui, sticlind la întâmplare;
V-aţi aşezat şi staţi aşa, mereu,
Gândind că poate am să vin şi eu.