Era-n acel spoit laborator
Cu ins celebru pus pentru decor
O veºnicã balanþã Mohr–Westphall
Cu braþ întins, cu tije de metal
Ce scânteia-n amurg, însinguratã
Pe lespedea cu vine de agatã,
De sub cleºtar, în triburi, cete, secte,
Luceau alãturi prinse-n ac, insecte
ªi-un tom deschis ivea pãduri temute
La pagina o mie patru sute.
Nimic nu se clintea-n acea odaie
Cu folii roz ºi flori de ciumãfaie
Ci numai în duminici când eleve
Cu fruntea palidã ºi ºorþuri breve
La dascãli ºlefuiþi în negru stins
Rosteau istorii cu vestitul ins,
Se apleca sub clopotu-i oval
Cer, cumpãna balanþei Mohr-Westphall.