există întuneric de consecințe în care aș vrea să mă simt decedat ca verdele
nimic din interiorul meu nu pare să se desprindă cum cojești o piele la primul bronz

ridic pe umăr rugăciuni moarte și mă uit mereu în spate, nu îmi place să fiu urmărit
însă nimeni nu se asigură la o barieră abandonată chiar de marfare,

uneori noaptea o femeie moare pe suprafața gândului meu lucios
un act intim ca o picătură dezgolindu-se într-un pahar sunător de alamă

umbrela ei, fiindcă există o ea, are cea mai frumoasă muzică pentru nervii mei
iar ochii ei, fiindcă ea are ochi, culeg durerea cartierului ca să facem compoturi

oamenii nu pot fi idealuri pentru că idealurile nu iubesc oamenii
e de ajuns o casă bântuită pentru ca să sperie tot satul, apoi vin turiștii