Când îmi vor cânta lopeţile rugăciuni,
zalele sărutându-mi-le,
Eu voi privi nemernic pe nemernici şi pe tăbliţa mea
va muri o fiară, un ucigaş.
Laconic va cânta vântul cu mâinile în buzunare
şi vor fâşăi rochiile cerului răcit, lacrimile
toate vor atârna în pod, de sfori.
Suflecând mânecile, cărarea se va întinde alene prin codri.
Codrii care susură rugăciuni ziua şi noaptea.
Câinii toţi vor fi docili în ogrăzi.
Lupii toţi vor uita de pradă.
Zăpada va fura piciorul trecătorului pe străzi...
Când mă voi înfăşura cu toga pamântului,
după ce voi pune zale puternice în juru-mi,
vor veni toţi viermii în audienţă la mine;
vor veni toţi viermii la regele pamântului;
voi asculta plângerea fiecăruia;
apoi mă voi crăpa în diferite puncte.
Şi viermii se vor culca în crăpaturile cărnii
şi se vor tăvăli ca în sânul lui Avram,
în mine. Şi dacă va veni cineva îl rog
să-mi spuie fiară, să scuipe în mormântul meu
ca într-o scuipătoare de spital, ca nu cumva
să se molipseasca alţii din scuipatul lui risipit pe humă.
Un amvon va cerşi un preot şi nu va fi...
Se va forma o băltoacă în gura mea,
o băltoacă cu acid sulfhidric, ca în laboratorul
celui mai puturos chimist.
Şi vor trece lupii şi vor râde ca oamenii,
iar porcii toţi îşi vor astupa nasul cu bucăţi
de cârpe şi eu voi fi un râs galben ca un os
cariat şi voi pute a carie seculară,
o carie care a ucis un dinte puturos
de-l ocolesc ciorile şi cucuvaiele..
Şi lupii vor râde prin păduri smulgând
frunze copacilor, lăsând copacii să îngheţe de frig.
Şi numai pentru a-şi alcătui orchestre simfonice şi jazzuri...
Vă rog, nu spuneţi că a murit o
fiară şi ştergeţi cuvântul de fiară din tăbliţă.
Mai bine spuneţi adevarul, că a murit un porc.
Fiindcă prea era cârpă ca să fie fiară.