ziua ar putea fi plină de fleacuri, gesturi cu două muchii, respiraţii în ceafă, ar putea fi blândă şi strecurată, un embrion într-o cameră care nu ştie dacă-l doreşte, dar ferestrele se deschid prea repede şi grija, o naivitate, încercarea de a surprinde ceva din viaţă în apa de-aici, se repede la ceea ce se întâmplă într-o îmbrăţişare

în exaltare nu e nimic întâmplător, un înveliş de care trebuie să te fereşti, să-l laşi în afara migrenei, ochilor cârpiţi, gustului din gură, să se ducă în prima apă senzaţiile de legătură a mâinilor când eşti un maestru al somnului

am tivul plin de senzaţii nedefinite
o nebunie a golurilor de aer în care
pot să mă prind fără discernământ
apoi să rup particule fără stăpânire
să arunc pături în care a fost învelit
sechestrat, rotit, sabotat, hăcuit, ars

marele maestru al somnului
turbionul asmuţit

acesta este un fals. am băut apa şi am lăsat în loc tuburi goale prin care sunetul ajunge, în sfarşit, ajunge să fie egal, stăpânit, o bucurie pe care nu o poate înlocui nimic. pentru câteva clipe am fost treaz şi nici ziua nu va mai fi o parte din lucrurile neînvăţate, toate se termină în somn, continuă în somn şi nu se închid. e mai uşor. ia-mă de braţe, apa năvăleşte