mi-e dor de strada fără oameni pe care umblam noaptea prin ploaia caldă
recitam un text ştiut pe dinafară săream în băltoace bucurîndu-mă că drumurile
noastre sînt pline de gropi rimelul de pe gene se făcea una cu asfaltul

îmi amintesc cum îţi povesteam despre fantezia mea de a face sex în ploaie
care de fapt nu e a mea am găsit-o într-o carte cînd aveam 18 ani tu ascultai
tăcut atent zîmbeai te imaginai lîngă mine scoţînd sunete lascive

nu ţi-am spus azi dimineaţă am băut cafea şi am fumat o ţigară ceea ce nu s-a
întîmplat de două săptămîni în timpul ăsta mă gîndeam la mama şi la rochia pe care
o îmbracă vara doar cînd sînt eu acasă pentru că singură nu-i poate închide
fermoarul de la spate

nu am înţeles niciodată ce înseamnă să fii tu însuţi mă întreb dacă oamenii
care m-au sfătuit aceasta ştiu ce înseamnă să fii natural spuneai că eram firească
cu tine ai simţit aceasta ţi-am răspus că am jucat teatru ai rîs zicînd că
sînt o actriţă de nota zece
poate condiţia firescului e uitarea în prezenţa ta uitam de existenţa mea

uneori mă imaginez un peştişor de aur dacă-l prinzi trebuie să-ţi pui
o dorinţă să-l săruţi şi să-l laşi să înoate mai departe
aş vrea să pot îndeplini dorinţe atunci îmi voi putea face planuri care nu vor eşua
mă voi încumeta să mă gîndesc la viitorul nostru
totul e aşa cum trebuie să fie eu doar mă grăbesc să trăiesc

de fiecare dată cînd mă spăl pe dinţi îmi aduc aminte de periuţa pe care
ai cumpărat-o pt amîndoi atunci parcă se rupe ceva în mine
îmi lipseşte gustul gurii tale

nu mi-e frică de nimic pot fi şi lucidă pot să-mi raţionalizez sentimentele
nu pot trăi astfel ar fi ca şi cum aş lăsa pe altcineva să vorbească în locul meu
să simtă în locul meu să se gîndească la tine în locul meu