o casă cu ferestre deschise o linişte amplă cu falduri bogate
vântul prin perdea şi cât de departe ar trebui să ajungem
dincolo de coline dincolo de orizont de oameni de marginea unor senzaţii nedefinite

soarele în apă şi 1000 de poduri născute din ceaţă 1000 de lumini la capătul nostru
niciodată aproape niciodată departe niciodată acasă niciodată prea mult niciodată la timp
uneori doar câteva cuvinte scrise în fugă pe ţărmuri străine pe nisipuri mişcătoare

alunecăm spre grădini secrete cu blândeţea animalelor ucise la timp
nimic de iertat nimic de închis în cutii nimic de trecut mai departe

trebuie să rămânem vii doar pentru asta am traversat cu nelinişte un sfârşit de secol însingurat
trebuie să rămânem la pândă într-o seară sfânta luciditate a neputinţelor şi plecărilor noastre
se va ridica peste blocuri înroşind cerul cu sânge proaspăt numai bun de colorat asfinţitul

uneori te ridici şi închizi ferestrele
nu mai e nimic de văzut şi cunoscut în afară


ascultă acest text în lectura autoarei