E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin-
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sânt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum-
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe - mame cu multe fiici aproape,-
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.

Domol păstorul cântă, înfiorat şi blând.
Şi-ncet-încet cireada, cu muget leneş, lasă
pe totdeauna lunca veninoasă.