Întunericul ce-mi sprijină mîinile
ca o creatură învăţînd dansul
o rochie lungă agăţată-n
fermoarul cu care-nchizi
iubirile tale răvăşite
şi liniştea de-abia trezită
pe-o bancă-n mijlocul nostru

poate prea des ne aşezăm
sentimentele
în acelaşi loc

rostul visului e să facă
un masaj anticelulitic
cu vînătăi
cînd ne exilăm în noi
pentru alţii
cînd ne adresăm miracolului
cu nume cunoscute

de fiecare dată cînd caut răspunsuri
sun la uşile celor care nu pleacă
ştiu sigur că i-am lăsat acolo
aşteptînd ca lucrurile să renunţe la ei
...........................................................

un corb mă acoperă
între alb şi negru
cu pulsaţia a ceea ce
nu mai ştiu să refac
şi frigul
developîndu-mi în palme
jumătăţi de fotografii.