1
Nopþile prin vãi strãine seamãnã cu liniºtea unei flori înjunghiate cu þipãtul unui arbore împãcat * când e nevoie de altceva decât de cuvinte se lasã noaptea * umblã nori ciungi se târãsc ceþuri rãmase fãrã picioare * cine mai ºtie ninsorile adevãrate ale lumii? * istoria e o glumã neagrã pe masa albã a cãlãilor.

2
ªi cine îºi pune capul sub aceste adieri cine poartã mãrturie? * între firul de iarbã ucigaº ºi jertfa vãzduhului nu mai e nici o sabie * doar ºerpii mai urmeazã cursuri serale de caligrafie * minciuna adoarme în mãrul înnoptat al cãutãrii * în timp ce caii cad în genunchi nu e nici o mirare cã frumuseþea îºi pierde chipul.

3
Adumbrind se pierd pãsãri galbene în pahare tot mai adânc ca într-un dulce cimitir metafizic * istoria nu mai avea de fapt de mult nici un nume * poate cã mãrãcinii crescuserã din uitare pe mormântul ei * deºi cu o clipã în urmã i se auzea geamãtul ºi cãlãii amuþiserã * aºa mã tot gândesc pierdut pe nopþi prin vãi strãine.