Popa intră în altar.
Vorbeşte în şoaptă.
Pune la gură sticla cu vin
pentru cele sfinte
şi se împărtăşeşte.
Îl vedem, dar nu-l auzim.

Ion-preacredinciosul
se strecoară cu grijă
în cel mai întunecat ungher,
după icoana Sfântului Anton,
pune la gură sticla
cu vin, de-acasă,
şi se împărtăşeşte.
Vorbeşte în şoaptă.
Îl vedem, dar nu-l auzim.

Popa revine în rândul
Oilor Domnului
şi citeşte cu glas tremurat
Psalmul 128:
„Ferice de oricine
se teme de Domnul
şi umblă pe căile Lui!
Căci atunci te bucuri
de lucrul mâinilor tale,
eşti fericit şi-ţi merge bine!”

Ion prea-credinciosul
şopteşte, puţin ameţit:
„La ce trebuie
să-mi mai fie frică şi de Domnul?
Nu mi-e de-ajuns frica
de Doamna Patroană,
că mi-a tăiat din mălai!”

Popa povesteşte
despre minunile
rezervate de Domnul
preabunilor-credincioşi.
dincolo, în Rai.

– Aşa o fi – mormăie
Ion-preacredinciosul –
dar, prea-sfinţia ta,
nimeni nu s-a întors
de-acolo,
să ne spună cum e.

Preabuna-credincioasă
Lili Dorogan
cumnată-mea,
lăcrimează şi pleacă
să vadă cu ochii ei
cum e dincolo…

Şi plecată rămâne.