Ah! carnea-i tristă iar cărţile, citite toate.
Să fug, să fug de-aici! Simt păsări îmbătate
Ce zboară printre spume şi bolţi nemaivăzute!
Nici vechi grădini, nici parcuri în ochii mei răsfrânte
Nu pot reţine-un suflet, din plin scăldat de mare
O, nopţi! Nici chiar lumina pustie-a lămpii clare
Pe foaia mea nescrisă cu albul ei de pază,
Nici tânăra femeie cu pruncul ce-alăptează.
Azi vreau să plec! O, navă, cu dulcile-ţi tangaje
Sus ancora, să mergem spre-exotice miraje!
Un vechi Plictis în care tânjesc speranţe triste
Mai crede-n fluturarea supremă de batiste!
Şi poate-acele vele ce-ademenesc furtuni,
În naufragii vântul le-aruncă în genuni,
Nici ţărm fertil, nici vele - pierduţi, pierduţi sunt toţi...
Dar inimă, ascultă-i cântând pe mateloţi!