Cândva au fost nişte nuci în grădina aceasta,
dar nucii au fost tăiaţi, iar fantomele lor
stau în soare acum şi m-aşteaptă
în timp ce cocoşii ţipă ciudat,
poate anunţă moartea nucilor de demult
sau o sărbătoare căreia i-am uitat înţelesul
şi numai lumina e plină de remuşcări
pentru tinereţea nucilor şi a mea.
Ar trebui să fug
ori să se oprească vântul,
să nu mai clatine crengile merilor şi fantomele,
poate astfel se va lămuri şi înţelesul cocoşilor care ţipă,
dar cioturile nucilor se întunecă de atâta lumină
şi mă feresc să mai fac vreun pas
de teamă să nu ţipe cocoşii din nou,
să nu mă ucidă.