Picături de cer
se-mpletesc cu corzi de vioară
şi se-adună toate
în urechea mea.
Sună a mare
şi a tot ce am uitat,
atât de clar,
încât îmi pare dezolant,
nimicul ăsta
pe care l-am furat.

Şi aşa-i de bruscă întrebarea,
unde sunt eu, unde e ploaia?
Ce face ea aici,
la mine-n poală,
la mine-n suflet,
cu toate spaimele?
şi cuget:
Oare sunt toate ale mele?
Toate picăturile-astea
străvezii de gri
şi de plăpânde…?

Lumina scapără uşor
un nor bizar,
un nor frumos
şi plouă iar,
pe lângă rândurile mele,
prin toate colţurile vieţii,
peste amurgurile spelbe,
în ceaţa tinereţii.