Nu stelelor care te-au vrut şi te vor şi te cer
Nu norilor care te-au învăluit cu sumbrul lor de temut mister
Nu volburii şi răsvrătitului gând în neantul străin al nopţilor sihastre,
Ci fecioarelor cu verzi văluri şi surâsuri înalte albastre
Lor, lor, numai lor
fiori din infinitele doruri caste
veşnice
te voi încredinţa
în ultima veghe a mea grea...

Ca să te rup din suflet
odată cu sufletul rupt din mine
un veler 'nalt voi cere
ca şi tine

Un veler 'nalt ca înalta tăcere
şi al vântului zvon şi al candidei pânze cutremur
şi misteriosul văl pe al mării obraz
când se apropie noaptea şi tremur

*

Între negrele grinzi prin arsul pod de sihaştri
ne-am pierdut unul de altul, rătăcitori amândoi prin aştri
azi ca şi tine nu mai cer decât un cântec de drum fără vaier
şi un somn fără vise când visul a sfârşit al lui caier
să fie cântecul cântat din iubirea dintâi
şi candela ei în veci să-mi ardă la căpătâi
iar velerul înalt spre mirifica dragoste să mă poartă...
şi o tânără fată cuminte
să-ngâne - atât mai cer -
un cântec fără cuvinte
suav
între cer şi moarte


1964