printre mesele mucede
pe care vinul (roşu) se schimbă la faţă
trece un pescăruş şchiop de o aripă
sau poate de un orizont
poate că nici nu e pescăruş
ci aerul vagabond
cerşeşte beţivilor suflet

cineva i-a legat de coadă un cuib
se sperie de sine
teatral sau sincer – cine poate spune?
ţine gheara întinsă către mine
de parcă
ar vrea să îi pun pe suflet un inel

dar tu eşti al nimănui gândesc
pliscul tău nu a ciugulit înserarea
încă mai salivezi
de poftă
când dimineţile miros a colivă
şi grâul se umflă nemăsurat

el sare pe masă şi linge vărsăturile
îmi vine în minte că am greşit
când am gândit despre cârciumar
că e nesimţit
mizeria hrăneşte păsările cerului
s-ar putea
să fie pur şi simplu om bun

mă ridic şi cer o mătură
ca un hocheist îmi conduc umbra
printre mese
înscriu în rafturile unde sticlele
începute
îmi dau de-nţeles că nimic nu-i
destul

sunt scos în şuturi la poartă
(ce puţin timp este bun omul bun)
pescăruşul vine
mi se aşază pe coapsă ziarele
de a doua zi anunţă
că un poet a adus pe lume un pescăruş

uş! uş! nascu-te-n altă parte
că ne faci de râs pe-amândoi
nu se supără
nu pleacă
scoate un inel de sunet
şi mi-l pune pe inima întinsă
ca o gheară

pucul încă zboară
şi sparge în oameni dimineţi