Iată-ne-n sfârşit la piatra
de pe deal. Adânc în noapte
ni se-ntinde-mpărăţia.
Ne-nţelegem doar prin şoapte.

În ţinutul ce-l adulmeci
e oraşul - jos - de faţă,
fără chip în beznă între
amintire şi speranţă.

Semne dă, dar numai jocuri
de lumini, sclipiri şi focuri:
stele să le-atingi cu geana.
Ne încearc-aproape teama.

Ce-a rămas din lucruri? Numai
întuneric şi semnale.
Tunuri nu-s, nici catredale.
Calea Laptelui e-n vale.

Calea Laptelui e-n vale
mai aproape decât ieri,
când era deasupra noastră
pretutindeni, nicăieri.