gri instant

eu sunt copilul lumii de asfalt,
născut în urma unei crime
în oraşul meu, cenuşiu şi sepulcrat,
ce-mi soarbe sufletul şi lasă golul ce rămâne,
un sâmbure al urletului din mine.

prietenii mei cu feţe pământii
aruncă zaruri într-un joc plăcut şi amuzant,
în care eu tot pierd, pentru ca ei a se putea mândri
cu flerul înăscut şi debordant.
dar eu iubesc icoana mea cu ochii gri,
şi sunt salvat.

aşa se scurge amarul în cupe pline peste zi,
iar eu mă simt cuprins de plictiseală
când prietenii mei îmi zâmbesc cu dinţii gri,
povestind a nopţii istorie vulgară.
icoana mea m-asigură că sunt iubit;
un chip de ceară,
un zâmbet gri
în carnea goală,
cumplit de goală.

sfârşit! cu cât mai tragic, mai sublim.
prietenii mei s-au dus fără iertare.
doar eu nu mai contenesc să mă-nchin
la icoana mea cu sufletul în născătoare,
ce-mi pare îngerul divin,
griul ceresc cu o sărutare,
primesc iertare,
şi de împăcare am sufletul plin.