Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mîna în barbă.
Gîndeşte aiurea, la aur, la sînge,
şi-şi face inele din iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitîndu-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adînc pînă unde
se-nchid toamna şerpii sub stîncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cîntă.

N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
l-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.