Sunt infasurata in fluturi si aripi
ce falfaie peste poieni si gusta din miere
si bat intorcandu-se apoi, ca sa moara cu-o zbatere trista,
dar degeaba astepti sa scutur pulberi de flori.
O, pentru soare, pentru incinsul, nemasurutul
soare, pentru cel mai batran decat vremea…
Sub piele insa, si sange, in maduva mea,
greoi se misca vulturi de mare captivi,
cu aripi mari si carora niciodata nu le scapa vreo prada.
Cum v-ati involbura pe ape, in furtuna de primavara?
Cum ar fi tipatul vostru, cand soarele v-ar incinge galbenii ochi?
Zavorata e grota! zavorata e grota!
Si intre gheare vi se chircesc, albind ca florile - n beciuri,
Cele mai intime trestii.