De-ai şti acele zile ce n-am trăit nicicând !
Lungi zile de-aăteptare, şi care nu mai sunt !
Desfăşurarea iute de ore-nfrigurate
Şi cele de-amintire şi umbre-ndoliate
Să treacă-nălţând ochii, cu pleoapele lor grele,
Şi-apoi să şi-i închidă. De-ai şti zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Şi-ai spune la fereastra, colo, unde se strânge
Şi se agaţă bine măceşul înverzit :
"Prea tânără eşti încă, să fi-ndurat cumplit !"