Un cerşetor, la colţ de stradǎ,
Cu-o faţǎ-amarǎ şi zbârcitǎ,
Tot aştepta un ban sǎ cadǎ
În pǎlǎria-i terfelitǎ ;

Dar trecǎtorii, cam grǎbiţi,
Mânaţi de treburile lor,
Se arǎtau a fi zgârciţi
Cu amǎrâtul cerşetor,

Cǎci dup-un timp, n-a mai rǎbdat,
Şi a oprit un cetǎţean,
(Pe-un ins la ţol, cu diplomat)
Cerând şi el un ban,

Dar individual, tulburat,
Tot scotocind prin buzunare,
Pe cerşetor l-a suspectat
Venind cu-o întrebare :

-Ce faci cu banii ? Poţi sǎ-mi spui ?
Îi dai cumva pe bǎuturǎ ?
-Nu domnule ! Cǎ eu nu pui
Alcool de loc în gurǎ…

-Îţi iei ţigǎri sǎ le fumezi ?
(Din nou omul preseazǎ)
-Nu domnule ! Poate nu crezi,
Tutunul dǎuneazǎ…

-Şi nici la cǎrţi nu-i pui la joc
Disearǎ cu amicii?
-Nu domnule ! Eu cǎrţi nu joc…
Nu am aceste vicii…

-Atunci, eu îţi propun ceva
Şi-ţi dau o sutǎ, nu cinci Lei,
Cǎ vezi cum e ,nevastǎ-mea…
Moralǎ-mi face…dumneaei !...

Vino, te rog, cu mine-acasǎ,
Sǎ vadǎ şi ea cum aratǎ,
Un individ ce nu fumeazǎ,
Nu-i cartofor şi nu se-mbatǎ !

Valeriu Cercel