Când şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsuna
de printre frunze ca un clopoţel de-argint.
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva în ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume,
cu toate că a ascultat şi el.
Şi Eva n-a voit s-o spuna nici lui
Adam.

De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină
şi-şi mişcă geana parc-ar zice
că ea ştie ceva
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.