Gândul întreg, ca o frunză presată lăsată semn de carte, căzu dintre filele întâmplării. Multă vreme a rămas acolo, pe noptieră, până într-o zi când zborul de la far mi-a adus litera alfabetului de la ceasul solar...



Acum tac. Îmi place ecoul acestei tăceri. Aduce-n deschideri, descinderi de primăveri. Nu una, nu doua, nu trei. Toate deodată. Cea de Acum şi cea de Altădată. Poetul zice că zilele trecute, undeva, pe plaja cu barcă verde, trasă pe albul scoicilor, din pietrele Annei a crescut Zidul Alb iar mării i-au ieşit aripi albastre. Pe tine te-am rugat să-mi spui când trece yarul meu pe acolo.... am să-i dau un geamantan, o umbrelă şi-un zar...

What is your favorite word? Cuvântul meu favorit este DA. Nu ştiu de unde venise întrebarea (sau poate mă fac că nu ştiu). Sigur insă îmi place ce spune Antonin Artaud: poezia când este reală, obligă la sîngerare, justifică vărsarea de sânge. Este şi acesta un Cuvânt care-mi place. Încercam un zelkanism dar nu-mi venea nici unul.

Nu puteam articula un sunet. Alexis jucase la pendul şi pierduse Zidul Alb. Care din ele? îl intreba Singurătatea mea? Cel de pe plajă sau cel din vârful stâncii? Cum să mizezi pe ceva ce nu-i al tău? Întrebarea asta-mi stăruia în minte şi când m-am trezit. Am bâjbâit printre scaunele lăsate vraişte, în atelier, să ajung la fereastra îngheţată...



S-a atins de spaţiul clipei sfârâitul din ibric. Aburul, cu aromele lui cafenii, iese pe lângă tocul uşii, plin cu umbrele înălţimilor şi-o ia, cu paşi nevăzuţi, în susul scării...