Era-n târziul serii şi ne duceam spre far. Tu adunai iluzii jucându-te c-un zar.



Pierdusem în ziua aceea la pendul. Toate semnele rele pregăteau semnul bun. Ponna lătra apăsat... spre scară. Se făcuse atât de cald... undeva, pe plajă, se ridică un zid alb... porumbeii albaştri au venit la zidar... Soarele verii încremenise pe-o piatră. Pe verdele târziu păştea un cal. De digul cu pescari şi prieteni se spărsese un val.



Cum nimeni nu putea să ne spună ce şi cum, am tras un fum din pipă şi ne-am văzut de drum. Ca într-o secvenţă dată cu încetinitorul, acalmia stăpâneşte ţărmul. Nimic nu mai mişcă în liniştea nulă. Un fulger, ca din senin, brăzdează strident cerul. Huruitul, ca o părere la început, venit de departe, se termină-ntr-o bubuitură surdă şi neagră. Cântătoarele ţărmului au amuţit. Vapoarele-şi lansau semnale de ieşire din radă.



Nu. Acum am o întîlnire cu Emin la Herimon. I-am promis lui Pierre Nadar că trecem pe la el şi stăm, ca pe vremuri, la o sticla de Discovery. Sigur, apucasem să povestesc despre pescăruş şi oarecare confuzii mi le asum. Puţină aşteptare nu strică la mare.......