aud că eşti bine. că nu mai eşti poet
ci un fel de săgeată
că ai zborul în oase ca o pasăre de sticlă prin care se vede tot cerul

nici eu nu mă mai tem de lucrurile mute. le împrumut profilul meu sălbatic

nu am scris nicun poem de când am aflat că nu mai eşti poet
am visat ca un animal ce nu ţine minte
am dansat uneori cu oamenii singuri
până-mi făceam curaj pentru o nouă zi
în care lumea se prefăcea în praf
sub zborul tău greu

nu am mai scris niciun poem de când am aflat
că m-a înghiţit o lighioană ciudată
care-mi înlocuieşte clipele cu altele
ale nu ştiu cui

acum pari foarte aproape de mine. atât de aproape încât aş putea să-ţi împletesc aerul
dar îmi lipsesc degetele. îmi lipsesc momentele esenţiale.
amprentele.