Mi-ai scormonit placenta unui timp safavid, îngropat demult, odată cu tânguirea unui lutier sinucigaş, m-ai dezgropat în amăgiri de clarinet până mi-am lungit gâtul şarpe şi-am lepădat pielea înaintea urmelor tale. Lemnul aromat mi-a plesnit în palma ta şi m-am încolăcit iederă lacomă pe braţe ca într-un pământ nou. M-ai desfăşurat unsă şi alungită prin limba rugoasă până viscerele mi-au devenit coarde de lăută şi plămânii şi-au suflecat poala.
Sub palmele tale îmi aud glasul.