O fãgãduinþã pentru viaþã

La un an dupã ce m-am liberat din armatã a venit un ordin ca cei care nu sunt cãlugãriþi sã fie luaþi la concentrare. Atunci Sihãstria aparþinea de Mãnãstirea Neamþ ºi cei de acolo voiau sã mã ia la ei.
Stareþul meu, Ioanichie, care era duhovnicul stareþului de la Neamþ, Melchisedec Dumitriu, nu voia sã ma dea, iar stareþul Melchisedec nu voia sã mã cãlugãreascã ºi sã-mi dea adeverinþã cã sunt cãlugãr, ca sã nu fiu concentrat. Pãrintele Ioanichie Moroi, Dumnezeu sã-l odihneascã, cã tare o mai fost cu fricã de Dumnezeu ºi tare o mai fost cu credinþã, m-a cãlugãrit în postul Sfintei Marii; îmi aduc aminte. Of! Era un pãrinte, Nicolae Grãdinaru, cu barba mare, poate l-aþi apucat unii? El a zis, cum m-a dus în faþa Sfântului Altar: "Preacuvioase pãrinte, sã-i punem numele Cleopa, cã nu avem nici un Cleopa aici!", ºi bãtrânul a pus mâna pe foarfece ºi Cleopa mi-a zis. Aºa a fost scris.
Când m-am dus la Mãnãstirea Neamþ ºi i-am spus cã bãtrânul m-a cãlugãrit ºi îl rog sã-mi dea adeverinþã cã sunt cãlugãr, nici nu a vrut sã audã. Nici nu voia sã-mi spunã pe nume. Trei zile am stat la Mãnãstirea Neamþ fãrã sã mãnânc sau sã beau ceva ºi mã rugam tot timpul, iar unde-l vedeam pe stareþ mergeam înaintea lui, îi fãceam metanie ºi spuneam: "blagosloviþi ºi mã iertaþi!", dar el nici nu se uita la mine. Eram hotãrât sã postesc ºi sã mã rog cât mã vor ajuta puterile.
În a treia zi eram slãbit, cã abia mai stãteam pe picioare, atunci l-am auzit pe stareþ cum a ieºit pe cerdacul stãreþiei ºi îi spune la un frate: "Du-te ºi vezi unde-i cãlugãrul ãla ºi cheamã-l aici. M-a biruit!" Aºa am primit adeverinþã cã sunt cãlugãr ºi am scãpat de concentrare".