am ştiut că azi va fi o zi ciudată
de când am deschis ochii şi tavanul nu era ca la tine
lumina cădea în paşi mărunţi pe jos
şi degetele mi s-au ivit mirate de sub pătură
mă uitam la pielea mea ca la cea mai nouă reclamă la ţigări
şi mă gândeam cum ar trebui să sune asta
pentru bărbatul de aseară
am simţit imediat
cum sângeram crengi
un şir de frunze ieşea dintre picioare
s-a împrăştiat prin tot patul
înrădăcinând podeaua
crăpând pereţii
se insinuau peste tot
crengile mele
disperată să le opresc să-mi ţin picioarele strânse
dar hei, întotdeauna am fost proastă la asta
mi-au trecut prin toţi porii spre afară
crescându-le spini
cum uneori mă întristez eu în ciuda altora
mă chinuiam să mişc
nările mi se zbăteau haotic inspirând
mă udasem sevă
într-un slow motion transpirat
până când Mihai a urlat după uşă
"vrei să-ţi fac şi ţie cafea?"
şi crengile au dispărut
fereastra s-a închis "da, te rog"

şi toate astea pentru că primul lucru pe care l-am ştiut azi
a fost că nu eram la tine acasă