Nu ştiu dacă am fost un poet adevărat, dar ştiu că am fost om, pentru că am iubit mult şi am suferit mult, pentru că am greşit mult şi am ştiut să-mi recunosc – ori de câte ori s-a putut – greşeala şi am trăit cum numai eu ştiu penitenţa interioară, dar nu am urât niciodată. Şi asta trebuie să facă un om şi un poet: să iubească mult, să sufere mult, să greşească şi să-şi recunoască – dacă se poate – greşelile, dar să nu urască niciodată...