prietenii mei
atât de puţină am rămas şi atât de departe de voi
ca într-o menajerie de plastic îmi devorez îmblânzită snopul de iarbă proaspătă al tinereţii
în ochiul Lui culoare aş vrea să fiu
să vă mai pot privi îndeaproape
timpul fără de voi mi-e străin
amăreală de tutun pastile de nesomn oraş fără de munţi

aş fi vrut poate ultimul soare de toamnă să fie acesta
aş fi vrut să arunc toate cuvintele peste garduri
dar ştiu că nu v-aş fi adus înapoi
degeaba degeaba
trece apăsat îngerul înserării drumul spre mine


am rămas atât de puţină
aproape mi s-a lipit ultima cămaşă de suflet
aproape mi s-a uscat viaţa trupul şi semnul naşterii
prietenii mei
flutură mătasea steagului peste cazemate ce s-au predat fără luptă
se ţin cu mâinile de marginea lumii bufonii nemângâiaţi şi dalbele infante

prietenii mei
am să iau numele voastre
însemnate pe tot atâtea pietre
şi am să fug în lume cu ele
trăindu-le pentru încă un timp al meu
care mai este