S-au gârbovit fragii noştri, dragă bunicule, s-au uscat şi-atât de rar mai au gust de veselie.. Podişorul, Vârful Crucii, şi Rucărul tot, ăsta-I adevărul, sunt de-acum jucării stricate. Că vezi tu, acum Podişorul e locul unde fetele şi băieţii fac prostii pe după copaci, Vârful Crucii, leul nostru cu botul pe labe, pe care urcam trăgându-l de coamă, are crucea brăzdată de înjurături ..şi de altfel, de-acolo sus nu se mai văd merii, şi casa noastră, şi Dâmboviţa, ci Petromul, hotelurile şi mai mai că răsună şi-o manea..
Bunicule drag, cât imi e de dor de vremea când nu învăţasem să-mi pese, când curtea avea ziduri de cetăţuie şi nimeni nu vedea înăuntru, când nu eram destul de mare să mi se toarne venin în urechi din toate părţile, când nu ştiam nimic şi-atât de multe.. Mai ştii când nu ne era frică decât de Balaurul pufos şi vineţiu care ne-a fugărit odată căruţa la Măgura până în curte, gata să ne facă ciuciulete, şi-apoi, învins, s-a mulţumit să ne hăpăie curentul electric şi să ne scuipe cu el, bodogănind? Mai ştii când eram un pui de om şi încăpeam încă în tronul de pe umerii tăi si-ai lui tataie.. în capul vostru şi-al lumii-ntregi..
Mai ştii că era o vreme când urzicile şi salcâmii cu ţepii lor mici şi băgăcioşi creşteau doar pe dealuri şi ştiam, atenţi, să le dăm la o parte cand săream vreun pârleaz.. şi-apoi n-am mai fost atenţi, bunicule, şi-au început să ne năpădească, pe tine ciulinii prin plămâni, pe mine, răsura în suflet.. Şi culmea e, drăguţule, că răsura asta nu mai face flori, doar ghimpe după ghimpe după ghimpe..
Ştii, n-am cerut nicicând să învăţ cuvinte ca Securitate, politică, alcool, răutate, prostie.. n-am vrut să mi te schimbe, n-am vrut să vă schimb pe nici unul, nici locurile, nici oamenii.. n-am vrut să ştiu sau să învăţ aşa ceva dar cine poate să oprească toti ghimpii ăştia care mai de care.. n-am vrut să vorbim la masă, lângă soba roşie din bucătărie pe care azi nu mai are cine s-o hrănească cu lemne, despre comunişti sau dac’a fost mai bine sau mai rău atunci..
De ce-am crescut? zvon după zvon, ghimpe după ghimpe, să vă pierd şi să-mi pierd liniştea şi poveştile şi nopţile cu stele.. Eu v-am stricat, începând să ştiu?

..ei toţi îmi spun că te-au ucis tutunul şi băutura, dar eu cred că eşti doar primul care n-a mai putut suporta schimbarea.. şi de altfel, noi toţi suntem bolnavi, bolnavi de întrebări şi răspunsuri.
Dragă bunicule, sper că eşti bine, sper că acolo unde eşti te-ai intors la poveşti şi la nepăsarea călduroasă ce-o aveam noi doi.. sau şi mai bine, sper ca te-ai întors la Măgura, când tu şi tataie erati copii şi duceaţi caii la adăpat—mai zi-mi o dată doar întamplarea asta..
Asteaptă-mă, deci, acolo, bunicule, călare pe un căluţ, că nu mai e aşa de mult şi-o să fim poate toţi copii împreună, departe de toate..