lee miller, man ray, 1930



rochia mea roşie pe singurul
scaun din camera ta
seamănă cu gândurile astea
capricioase
nesătule

îmi fixezi braţele picioarele
peretele din spate e încă ud
întâi conturul
rouge magenta apoi
bodypainting
cu ochii închişi ca o cârtiţă
cu pensula în dinţi
orientat după câte-un strigăt scurt
ca un junghi penetrat în
tâmplă

ştii că noi ne
iubim febril
cum să te chem azi când
interiorul gurii tale nu mai seamănă cu niciun
cuvânt

culorile
se usucă repede
doar camera pare mai înaltă mai
goală tu
eşti tandră tu vorbeşti şoptit
purifici/ exprimi pentru mine/ vedeţi legătura
se clatină ca un manechin dezmembrat

tot ce ştiu clar acum e atât -
ireparabil e numai viitorul întreg
trecutul e repetabil
în viitor

întâi m-a ascultat atentă apoi
a zâmbit
picioarele întredeschise nu mai pot simula
dorinţe
se scurg

pe zid
culoarea a ţâşnit bezmetic
rămâne doar o linie curbă
atârnată de tălpi

aerul în care ai stat e sărat
miroase
a tine
caut marginea mânjită cu roşu
în locul acela îmi lipesc gura şi
sug

niciun scâncet
sunt
o femeie
frumoasă


a&v