E trecut binişor de miezul nopţii. Mă ustură ochii, parcă am săpun în ei. Am ajuns până aici, nu poate să mai dureze mult. Îmi place, adrenalina îmi curge prin vene. E viaţă, viaţă adevărată. Mă furişez cu grijă prin spatele paznicului, respiraţia îmi urlă în urechi, inima îmi sare din tricou. După colţ, aud un huruit suspect. Paşii se depărtează... Îmi pun la loc cuţitul, schimb arma. Pistolul îmi tremură în mână.

Intru în cameră... pfuuu, ce sforăie şi barabulă ăsta de colegu-meu de cameră. Habar n-are de nimic, e un apatic. De când l-am văzut mi-am dat seama cu cine m-am pricopsit. Se uită la mine ca la un drogat. Auzi la el... "toată ziua stai cu ochii în monitor, mai ieşi şi tu şi mai trăieşte puţin." Să trăiesc aşa ca el, o viaţă d-asta banală în fiecare zi. Să fiu acelaşi om obişnuit, cu emoţii 2D şi la rezoluţie mică? I-aş trage una cu machine gun-un peste ochi, aşa mă enervează... E câte unul în fiecare cameră. Îi pun aşa intenţionat, ca să ne strice distracţia, mi-a zis Raptorul de la 305. Cică aseară pe la două, trei, când să se strecoare în spatele unui counter, a-nceput ăsta cu care stă în cameră să urle ca apucatu' să dea sunetu' mai încet că el se scoală de dimineaţă. S-a-ntors counteru' şi l-a executat finuţ şi după aia a stat pe bară din cauza lui. Păi să nu-l arunci cu patu' pe geam? Îţi zic, io pă toţi sclifosiţii ăştia i-aş muta din cămin. Să se ducă dom'le să doarmă la teatru că acolo e linişte. Să-i lase pe adevăraţi în durerea lor. Ce, io mă bag peste ei când învaţă ca apucaţii, zic eu ceva că se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la cursuri? Mă seacă, 'nţelegi? M-aţi auzit, băi tocilarilor, lăsaţi-i în pace pe gameri că nu omoară pe nimeni! Şi dacă omoară ce? Şi aşa s-au înmulţit excesiv orcii, alienii, monştrii albaştri şi restanţele.
Şi dacă nu vă convine, mă găsiţi pe messenger, cu statusuri gen "Ultra Bizi!", "DND" sau "eu mi-am găsit de lucru. tu nu?". Să văd dacă vă ţine să daţi ochii cu mine!

Către toţi adevăraţii: Ţineţi-o tot aşa! Ne vedem în The Hall of Fame!