emoţie
cînd de la geam vezi cum
milioane de maşini
traversează oraşul ca
un OZN plin de beculeţe

sau abandon
când soarele portocaliu
străpunge semiîntunericul camerei
şi mecanismul care naşte visele
se declanşează în corpul epuizat

zumzetul traficului şi
saxofonul bătrânului jazzman
de pe trotuarul fosforescent
disipează liniştea biroului

inima pompând mai repede
fluxul crescând cu fiecare secundă...

gândul că ai putea să hibernezi
între dunele unei plaje
se dizolvă dureros în minte

doar sunetul computerului închizându-se
îţi taie respiraţia la gândul că
ai să evadezi iar pe bulevarde
în aerul rece al oraşului
ca într-un safari printre animale mecanice