Stãm în radã. Avem deja douã luni de aşteptare. Nu mai avem apã decât foarte puţinã. Porţie 1 litru pe zi. Nu avem aer condiţionat şi cãldura e groaznicã. Dormim afarã pe punte. Noaptea e frig, iar dimineaţa totul este ud, ca şi cum ar fi plouat, de la condens.
Am primit aprobarea sã intrãm la descãrcare, avem orez la vrac. Adicã 30.000 tone orez vãrsat la magazie. Vor sã descarce cu bigile noastre, asta e ok, dar când încep sã descarce înlemnim. Au pus o plasã, pe plasã o muşama şi încarcã cu mâinile! Descãrcarea a durat o lunã jumãtate.
Ieşim în oraş a doua zi de dimineaţã. Ne oprim blocaţi! Toatã strada este plinã complet cu oameni întinşi pe jos. Prima impresie este a unui oraş cu oameni morţi. Nu sunt morţi, dorm, cu gãinile, câinii, vacile... toate trecând printre ei sau peste ei.
Cãlcãm şi noi cu grijã... şi ne minunãm, sunt multe case care au aer condiţionat. Cred cã obiceiul e mai puternic decât confortul.
În rest ne-am simţit bine, au restaurante şi hoteluri numai pentru strãini cu toate condiţiile, mâncare foarte bunã, la preţuri foarte mici, drept pentru care ne-am mutat acolo pânã au terminat descãrcarea.
Am terminat descãrcarea!
Doar timp de o orã am fost bucuroşi, pentru cã am aflat cã mergem în alt oraº indian, sã încãrcãm.

VADODARA - INDIA