De ce nu pot să te uit?Amintirea ta mi-e ca un scut de gheaţă în faţa altuia...
De ce dragostea mare,adevărată,sublimă,trebuie să dăinuiască doar în filme,piese de teatru,romane si doar acolo pentru ea se luptă,se trăieşte?În viaţa reală acest lucru crezîndu-se şi arătînd chiar,ca o prostie,nebunie,certe fiind astfel doar lucrurile simple şi obişnuite.De ce, ceea ce-i măreţ şi divin putrezeşte printre file mototolite,în loc să fie o lumină în inimile vii, ale noastre?De ce ascundem... refulăm tot ce-i frumos în poveşti cu zmei,dar nu trăim noi înşine?--ne temem să nu părem copii?Ba chiar sîntem copii, crezînd dragostea doar o cortină de teatru,sau un joc de păpuşi,poveşti cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosînzene în loc să-i căutăm esenţa în viaţa reală...dar ...dacă totuşi nu există pe pămînt acea dragoste mare, profundă, spre care aspir;atunci nu înţeleg ce caut eu aici,care mi-e rostul?De ce n-aş fi mai bine pe-o filă galbenă a unei cărţi ori pe scenă într-o rochie aristocratică sau printre notele-nşirate pe portativ,di-un geniu al muzicii clasice?...
MULŢUMESC tuturor care-mi apar in cale...unii muză, altii invătător.