am adunat prea multă ură. simt cum se aşează pe mine, ca o pătură groasă. nu am crezut niciodată în sufocare. mi se întâmplă. tot nu cred. respiraţia e o fandoseală opţională.

a crede este un gest de predare. sunt confuz când încerc. hei, cât l-am mai căutat pe Isus! a fost blând: „poarta mea e dreaptă, tu eşti oval”. nu am insistat.

ce de oameni! mi-am zis. oameni-oameni, nu jucărie! aveau şi ei colţuri, putea ieşi ceva bun din asta. m-am rănit un pic, la început şi mai apoi. nu m-am speriat decât la trezirea în dependenţă.

ceea ce a început ca un turnir a devenit abonament.

recunosc, sunt talentat. mă pot angaja ca paratrăznet în purgatoriu. sunt un magnet pentru focul concentric. induc atâta realitate încât am început să mă plimb cu imaginaţia de mână, pe stradă lumea ne strigă măscări, mi-e ruşine, ea râde. „paştele tău de evadat” zice, copioasă ca prima curvă.

repede mai trebuie să mă separ. dacă anunţ că mă sinucid mi-e frică că îmi va fi prea jenă să mă răzgândesc. umblu.

am fugit unde ştiam că e uscat şi aseptic. greşit, am mucegaiul impregnat! de putred, nici de sclav nu mai sunt bun. bacşişurile exagerate certifică intrarea în club. un businessman scriicios e trendy. un pic de greaţă, la oglindă. servesc rece.

cât m-au bandajat mamele mele! să nu te răneşti, să nu... am fost răsfăţat. acum am de reinventat în afara proiectului. singurătatea şchiopului de cursă lungă. mi-e frică.

revolta începe cu îndestularea de sine. ce nu ştim, e cum ne reinventăm drepţi. ca să scăpăm de responsabilitate, să o lăsăm în poala altcuiva. ce să mai cioplesc?

va fi fiind să fie atunci când va fi fost clar totul! am zis. ce bine e să nu înţelegi ce spui. când a venit întruparea posibilei înfiinţări, atunci a fost clar că totul trebuie luat de la capăt. radical.

instrumente, spaţiu, asistenţi, chiar şi public, deşi nu era necesar. toate condiţiile sunt întrunite. însă cobaiul încă ezită. un electroşoc? sunt străveziu.

e trist că nu cred în reîncarnare. trebuie să mă sinucid live. încă îmi place de mine...