ştiu sigur că undeva la doar câteva cartiere depărtare
se învârte prin casă tuşeşte închide ferestrele deschide ferestrele
încă unul ca mine
o Doamne încă unul ca mine îmi spun speriată
că nu îţi eram eu îndeajuns Doamne
eu cu toanele mele cu spaimele mele ciudate cu fixurile mele alandala
(de exemplu mi-e frică de preoţi când văd un preot încep să mă bâlbâi
spun tâmpenii pe care nici eu nu le înţeleg sau tac deodată fix în mijlocul frazei
preotul zâmbeşte mustăceşte se uită la mine ca la o ciudată eu mă uit la mine la fel
îmi mai e frică şi de poduri de ape de sărbători de spaţiile întunecate şi-nchise ba uneori chiar şi de vise)



"încă unul ca mine" acela care închide sau deschide ferestrele doar la câteva cartiere depărtare
nu e nici fricos nici prea nostalgic nu e nici înalt şi nici scund
e la fel ca mine doar pentru că atunci când zâmbeşte ţi-e imposibil să nu îi răspunzi
atunci când tace ţi-e imposibil să nu taci cu el
pare doar un însingurat cuminte şi oarecum prea delicat dar nu e aşa
nu nu nu
ştiu precis că nu e aşa
el e "încă unul ca mine" asta înseamnă că are mereu
o mulţime de poveşti care aduc repede oamenii aproape
şi mai are întotdeauna la el 1000 de cântece colorate
în rest el e serios eu nu prea el ştie totul de la început eu nu aflu niciodată nimic despre "totul"
el tace sau râde încet e mereu liniştit eu mă supăr repede şi mă şi cam hlizesc
el ştie tot despre mine eu habar n-am cine sunt
ştiu însă precis că el este
încă unul ca mine