când ne-am împletit karmic
mi-a crescut un ochi de argint
undeva în creştet

cu el am început să-ţi văd
gândurile şi trupul tău de iubit
în orice loc al pământului
avea să te poarte timpul
dimpotriva noastră

o vreme am tăcut
şi ţi-am lăsat avans la drum
am închis toţi ochii deodată
te vedeam prea de aproape
şi nu-mi era îndemână
aşa

i-am redeschis
dar te vedeam atât de slab
încât azi noapte am visat chiar
că te-am pierdut de tot
într-o zare
bizară

te îndreptai spre o mlaştină
a lucrurilor care se vor a fi simple
şi strigam după obiceiul meu
cu vorbe înecate
în marea unei inimi
fără glas

erai atât de nămolit
încât nici cu ochiul meu iertător
şi de argint
de la un moment dat
nu te-am mai găsit

am sărit să scriu coşmarul acesta
care ştiu că te va supăra
pe care mi-l asum
cu toată grija ochiului nostru
de argint
şi de iubită
a ta

nu ştiu cât de bine
ţi-ar putea fi
în locuri atât de îndepărtate
şi obscure

sau cum ai putea arăta noroit
cu tina aceea
în care visam
disperarea unei despletiri
şi că începi să te pierzi
de mine