ca un roi de termite oraşul zumzăie în asfinţit
liniştea e albastră aici şi are inflexiuni stranii
o platoşă chitinoasă mi-e creierul
ameţit de aromele unor bucătării invizibile
prin care circulă nestingheriţi turişti japonezi
cu aparatele foto mereu armate

am mai scris
„orbitele îmi sângerau ca un soare întârziat la răsărit...."
dar plictiseala mi s-a infiltrat în vene cu febrilitatea
şarpelui cobra la vederea şoarecelui obez
şi am stins lumina înfăşurându-mă în braţele tale
sub plapuma bleu abia cumpărată de la carrefour

inima mea e un gândac de bucătărie
oricât ai încerca s-o ucizi nu cedează
nici măcar călcată în picioare de bocancii vechi
cu care mergeai la concertele de trash din Salubritatea
şi, mai târziu, din Arenele Romane

în braţele tale e totul cald
nu pufos, nu ameţitor, numai cald
şi întunericul mi-e prietenos de la o vreme

cu tine coşmarele au farmec
îmi picură spaima în doze mici
şi inofensive doar ca să mă ţină departe
de orice tentativă de suicid sentimental

în vis
aburi roşii şi galbeni
îmi invadează camera
cu tapet unsuros
în care n-am mai făcut
curat de o veşnicie

doar dincolo de geam
o lume întreeagă se pregăteşte
de asaltul şoselelor înzăpezite
de ura de stres şi de job şi
de orele cenuşii şi
morbide ale zilei