dimineaţa vine un camion mare albastru
şi hamalii se strîng să-l descarce
deşi e mai devreme decît de obicei;
la nouă, camionul e tot acolo
cu uşile date în lături
se vede că e plin cu mandarine
lădiţe de lemn peste lădiţe,
nici măcar una n-a fost dată jos
iar hamalii stau cu şepcile date de pe frunte
uitîndu-se unii la alţii, vorbind toţi deodată
şi dînd din mîini.
apoi aduc un levier mare
şi încearcă să scoată cu forţa una din lădiţele de deasupra;
dar levierul se îndoaie ca o coadă de lingură
şi cît pe aci să scoată nişte dinţi buni din gură
cum alegi fasolea din ciorbă.
hamalii se scarpină în cap şi hotărăsc să îl cheme pe unul,
unul poreclit scipio, care nu mai lucrează în branşă de douăzeci de ani
dar toată lumea îl respectă, îl salută, să trăieşti nea scipioane, na o ţigare.
cînd apare, bătrînul se uită o singură dată
la camionul albastru şi dă înapoi,
zice că el nu se bagă la aşa ceva
şi că nu se poate face decît un lucru,
s-o aducă pe una claudia, o aia mică, un ţîşti bîşti, cuminte ca apa din fîntînă
care stă prin mahalaua ţigăneşti, în magherniţele alea de pe la basarab
trebuie să se ducă s-o ia direct de la şcoală, e la ore
că e în clasa a doua, vai de capu ei, zice bătrînul.
pe la trei se întorc hamalii cu fetiţa şi cu taică-su,
care nu înţelege nimic din ce se întîmplă.
asta mică e aburcată în camion şi acolo se uită în sus
la stiva de mandarine, după care îşi descalţă sandaua
şi leagă o cureluşă de jos de tot
unde începe muntele ăla de mandarine
se scoboară ca pe tobogan pe rampa de descărcare
se întoarce la colţul camionului şi trage de cureluşa aia;
ies aşadar opt sute de lădiţe una după alta,
ca răţuştele
fără ca o singură mandarină să se rostogolească pe jos.
chiar dacă s-a făcut seară şi au pierdut o zi întreagă de lucru
nimeni nu e supărat, sînt doar
nişte umbre albastre sub ochi de la lumina serii,
ba chiar hamalii îi dau lui taică-su cinci lădiţe
cîte una pentru fiecare copil, din ăştia cinci fetiţa e a mai mică -
ea se încheie cu grijă la sanda
de parcă n-o s-o mai desfacă niciodată.
camionul pleacă
şi bătrînul se uită după el la nesfîrşit.