Dincolo de ferestre? Plajã, plajã, plajã ºi-un pic de þãrm. Dinspre uscat, bãtaia de toacã. Dinspre mare, doar vântul ºi gândul. Peste toate, zvâcnind în piept, bãtãile depãrtãrii. Ei, pe cãrare, la marginea nopþii...

O uºã se trânteºte cu nãduf ºi-o floare albã, de prun, cais ºi gutui, cade sub picioarele pictorului care tocmai iese cu ºevaletul în spate ºi-un braþ de cartoane. Dacã n-ai fi ºtiut, n-ai fi ghicit cã-i orb. Vezi unde te opreºti, strigã el, peste umãr, înspre fereastra întredeschisã. Apoi se întoarce spre mine ºi mã întreabã dacã-s prieten cu Daian. Chiar prieten nu, i-am zis eu. Mi-a trimis versurile astea: “dacã numai noaptea înþeleg/ cu adevãrat lumina zilei/ atunci de ce dimineaþa devreme/ melancolia înroºeºte cerul?” ºi mi-a cerut sã-i fac portretul iubitei...

ªtii de ce-l iubea izvorul pe Narcis? Pentru cã-n ochii iubitori ai acestuia, izvorul îºi vedea toate reflexele. M-a intrebat aºa, într-o doarã, fãrã sã bãnuiesc cã-mi întinde o cursã. Ochii îi luceau a bucurie ºi-a îngrijorare. A bucurie, ca dupã ziua întâi. Nu te-ai schimbat, îmi aruncã el provocarea. Pe uºa ce dã spre nordul tâmplei tale ai aceeaºi lume. La lumina lunii, trãsura mã aºteaptã la colþ...