prin cartierele mecanicizate
cablate la maxim
cu milioane de maşini ambalate
la semafoarele mai mereu roşii
(oraşul e un templu al cailor-putere)
întotdeauna treci cu un sentiment de futilitate
păstrând în suflet doar acele clipe
(peste care niciodată nu putem trece cu vederea)
acele clipe spuneam
în care îţi doreşti cu ardoare
să arunci în aer termocentrala
si câteva benzinării
şi pe urmă să te aşezi calm
pe caldarâmul uscat
la umbra salcâmilor rămaşi
pe străzile dintr-odată pustii
mirosind a pucioasă
şi să fumezi o ţigară
cu gândul la tot ce ai putea face
dacă ai fi unicul supravieţuitor
al epocii cibernetice