Eu scriu, Noi scriem

Da asta aşa este, dar şi facem parte în mod nemijlocit din cuvintele noastre? Ne transcendem fiinţa printr-un procedeu de ralanti pentru ca apoi să ne aflăm înesenţa vorbelor noastre? Scriem ca să ne satisfacem dorinţa primitivă de a fi observaţi, sau scriem pentru că aşa ne dictează piticul pe care toţi îl avem înăuntrul nostru? Arghezi spune la un moment dat " Când mi s-a tocit unghia îngerească [...]/ ... m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă." - sacrificu într-adevăr
Noi stăm în cuvinte, sau cuvintele zac în noi? Noi credem în puterea cuvintelor, sau cuvintele noastre aşteaptă să ne regăsim puterea pentru a le reda? Nu... nu vă pripiţi să răspundeţi! Uneori mă gândesc că e poate prea devreme să aflu asta, poate e prea devreme să-mi găsesc locul, cuvintele, tăria...
Tatăl meu îmi spunea, că marii scriitori au creat capodopere din iubire sau din cauza unor lipsuri majore. Aşa o fi! dar asta nu înseamnă că nu pot da viaţă unor stări trecătoare, efemere...
am un Nimic, şi voi face ceva...