împachetez
dă-mi ceva de-al tău
o durere poate
din cea mai mare promisiune eşuată
un ciob poate
din oglinda în care linia orizontului putea fi trecută cu piciorul
…dincolo aveam doi copii şi cenacluri literare
până s-a spart…

ţi-am lăsat pe covor prima pată de sânge
curcubeu
în soarele ăsta poţi imagina orice
mai puţin fericirea
cu mine pe jos putea să ne stropească dezvirginarea îngerilor
n-am fi simţit nici dacă ne-ar fi îngropat de vii

sau orice altceva
din superlativele care îmbrăcau nopţile

flux şi reflux

ţii minte cum adunam petale uscate
şi tu le aruncai la coş
nu te scriam pentru că îmi erai simbiont
mă culcam cu tine
mă-ngropam cu tine
mă-nnecam
interminabil de trist

împachetez
mai e loc de o nostalgie
să nu uit ţigările
ca şi data trecută m-aş putea întoarce
pentru un viciu

evident dragul meu că suferi
m-ar dezamăgi o negaţie
ultima nesinceritate
cu asta să plec?!