(Astăzi, de Sfântul Alexandru, pe dunga albastră, fac un nod cu jumătăţi inegale. Imaginile dansează în acord cu Arborele Sângelui de pe scara comentariilor povestitorului, spre rotunjirea unor vechi nelinişti).


Motto: Ouăle filozofului se clocesc în vârful capului, de o anumită pasăre, într-un fel anume.

Aşa-mi zicea Alexis, când mă vedea îngândurat, aducându-mi aminte de geamănu Zelkanu şi de zelkanismele lui. Unui necunoscut ştii să-i pregăteşti momentul în care să-i zici: povesteşte-te, Omule! Dar când e vorba să te povesteşti şi povestea asta naufragiază prin propria-ţi melancolie, nu ştii de unde să începi. Şi atunci intri prin sarabanda începuturilor, care toate-ţi par importante şi de neînlocuit.
Nu opresc acum povestea nici în nod şi nici în clipă. Las la pas murgul ce ştie pasului să-i dea aripă.





Alexis a fost obligat să trăiască cu oameni despre care nu ştia nimic. Aceştia, pentru a-l flata, îl torturau cu poveşti care să-i amintească despre el înaintea dispariţiei lui Remy, micuţul lui peruş cu care vara câştiga cât să-i ajungă pentru tot restul anului.. Convinşi că nimic altceva nu-l interesa, prietenii lui mai vechi, îi cântau la nesfârşit ce s-a petrecut în absenţa lui. Nimic nu-l dispera mai mult. El n-aştepta decât un singur lucru (ce zici?)...


După ce a părăsit-o pe Calypso, în timpul întoarcerii acasă, Ulysse a naufragiat in Pheacie, unde regele l-a primit la curtea sa. Acolo, Ulysse era un străin, un necunoscut misterios. Exact aşa mă primiseră-n cârciuma lui Herimon când am apărut cu şevaletul în spate. Toţi se uitau la mine ca la un... O stinghereală pusese stăpânire pe mine când, de pe scenă, una din dansatoare mă strigă: Alexis, dai o cafea?... (Ştii cine era dansatoarea? Cea care, la orele trei, noapte de noapte, visa un peşte care vorbeşte ...)