Puterea sinucigaşului stã în credinţa cã ultimul sãu gest va fi unul prin care- în sfârşit!- va atrage atenţia asupra lui, dovedind ceva, cãpãtând o semnificaţie. “Te-am iubit enorm!”; “ţi-arãt io ţie!”, sau “veţi regreta!” sunt convingeri intime ale sinucigaşului în momentul setei sale totale de orbire.


I se învârtea capul. Aburii de vodkã plãsmuiau fantasme vaporoase în faţa ochilor sãi şi nu se putea ţine pe picioare. Genunchii îi tremurau, iar trupul –cândva atletic, i se clãtina fãcând sã scrâşneascã podeaua mansardei în care locuia. Îşi cãuta, cu ultimele resurse, un moment de luciditate. Bãrbia avea spasme, ridicându-se când-şi-când. Încerca sã ţinã capul drept. Avea senzaţia cã totul curge şi nimic nu e solid.
-Ele..hâc! Eleonoraaa! spusese ca pe o rugaciune, numele ei. De ce-ai plecat mãããã?!
Fantasme sculptate în alcool îi rânjeau sarcastic de pe pereţii care se strângeau asuprã-i, sufocându-l. Prin luminator, pãtrundeau anemic doar câteva raze, fãcând sã danseze praful din încãpere. Din pricina geamului murdar, pãreau mai curând raze de lunã, deşi soarele încã nu scãpãtase.
Din buzunarul halatului ponosit, peticit şi mâncat de molii, scoase o bucatã de hârtie. Îi tremurau groaznic mâninile şi efortul de a o despãturi se dovedi prea mare pentru el.
“Eleonoraaa!!!!”,urlã în gând. Simţi un nod în gât, dar ochii refuzarã sã-i balgosloveascã sufletul cu o lacrimã.
Liniştea fu tulburatã doar de o muscã, singura fiinţã cu adevãrat vie aflatã acolo.
Umbrele mãrşãluiau pe pereţi luând chipuri hidoase, într-o succesiune funebrã. Din celãlalt buzunar, ieşi la ivealã înspãimântatorul toc din lemn de nuc al unui revolver. Îl scoase cu greu, îi tremura mâna. Îşi lipi ţeava rece de tâmplã. Degetul îşi începu cursa nebuneascã. Mecanismul îşi declaşã pârghiile scrâşnind satanic şi demonstrând cã nu fusese uns în ani de zile. Greu de apãsat trãgaciul unui revolver neuns, când ai bãut! Îşi luã arma de la tâmplã, dând senzaţia cã a renunţat. Rãsuflã greu. Învârti butoiaşul, ca la ruletã. Îşi trase sufletul şi îl puse iar la tâmplã. Privi cu coada ochiului spre peticul de hârtie nedesfãcut, aşezat neglijent pe masa demodatã. Ridicã revolverul la tâmplã. O secundã. Douã. Pãrea cã toatã liniştea de pe pãmânt pãtrunsese acolo. Pânã şi musca refuza sã învioreze camera. Reuşi sa apese trãgaciul. Urmã un clinchet metalic şi nu o detunãturã asurzitoare. O clipã nu pricepu ce s-a întâmplat sau, mai bine zis, ce nu s-a întâmplat. Jucase la ruleta ruseascã fãrã sã fi nimerit glonţul. Pierduse.
Se întinse pe patul rece, cu arcuri ruginite, care vibrau sub greutatea trupului sãu. Scoase revolverul din nou. Mai trase, cu toatã puterea lui, de trãgaci, dupã ce-şi pusese arma la cap. Iar clinchet metalic. Scãpã arma şi adormi instantaneu.
Când se trezi, era noapte. Capul îl durea înfiorãtor. Musca îşi fãcea nevinovatul dans prin camerã. Hotãrât sã termine cu totul, scoase arma şi trase de şase ori cu putere trãgaciul.Se întâmpla ceva ciudat. Mereu sunetul acela mecanic, fãrã detunãtura eliberatoare. Încãrcase el înşuşi revolverul.Un glonţ.
Deschise arma şi vãzu cartuşul, în continuare, glonţul nu plecase din armã. Puse glonţul cum trebuie şi trase. Nimic. Luã un altul, apoi un altul şi nu auzi decât secul sunet al ratãrii, de oţel-pe-oţel. Vru sã sarã pe fereastrã, dar fereastra nu se clinti. Merse, înnebunit, spre uşa. Nu ştia ce face. Uşa parcã era de piatrã. Deznãdãjduit, se trânti pe pat. Puse capul pe perna supradimensionatã şi începu sã plângã.Trupul sãu avea spasme....
...Când murise de fapt? Când apãsase prima oarã trãgaciul? Murise când plecase ea? Când începuse sã bea? Vodka îi atenuase şocul şi continuase sã creadã cã se mai aflã în strâmta mansardã pe care numai ea ştiuse sã o facã vie? Când îşi pierduse, de fapt, viaţa?
Erau întrebãrile lui fãrã rãspuns.
-Eleonoraaaa!!! urlã, fãrã sã fie necesar sã deschidã gura.Umbre înfricoşãtoare apãrurã din nou pe pereţii reci. Doar erau la ele acasã!


Sinucigaşii nu au parte de slujbã religioasã şi se spune cã preotul care ar face slujbã la o astfel de înmormântare ar sãvârşi un pãcat şi ar da pildã de falsã mântuire şi altora. În unele comunitãţi, pe ascuns, preotul mai dã iertarea şi se roagã şi pentru sufletele lor. Hrana spiritualã sau iluzie? Doar sinucigaşii ştiu cu precizie asta.